Viața

Sfânta Irina este sărbătorită în calendarul Bisericii noastre în data de 28 iulie. Ea a trăit în Capadocia pe vremea Împărătesei Teodora (842), din parinți nobili, fiind o fată foarte frumoasă și virtuoasă. Când fiul acesteia a ajuns la o vârstă potrivită pentru ocuparea scaunului împărătesc, Teodora a trimis slujitori în toate părțile imperiului pentru a-i găsi soție, fiind propusă Sfânta Irina. În timp ce se îndrepta spre Bizanț pentru a-l cunoaște pe prinț, Sfânta a trecut prin dreptul muntelui Olimp din Bitinia în care se nevoia marele Ioanichie (sărbătorit în data de 4 noiembrie), aceasta și-a exprimat dorința de a lua binecuvantare de la Sfânt. Acesta   i-a văzut de departe și cu darul înainte-vederii pe care îl primise de la Dumnezeu  i-a spus Irinei: “Bine ai venit, roaba lui Dumnezeu, Irina. Intră cu bucurie în capitală, căci Mânăstirea Hrisovalantou are nevoie sa conduci obștea de fecioare de acolo”.

Ajungând în Constantinopol a fost întâmpinată cu multă cinste de rudele sale, care erau nobili la curte, însă împăratul își luase între timp altă fată drept soție. Aflând aceasta, Sfânta Irina nu s-a întristat deloc, ci a dat slavă lui Dumnezeu deoarece ea râvnea numai la Mirele Ceresc. Și-a amintit atunci de proorocia Sfântului Ioanichie și a trimis oameni să vadă în ce stare se afla Mânăstirea Hrisovalantou. La aflarea veștilor despre buna așezare a locașului și obștea minunată a fecioarelor, Irina a împărțit toată avuția ei și a plecat la mânăstire.

Le-a uimit pe toate celelalte surori prin smerenia ei desăvârșită, prin ajutorarea la toate nevoile mânăstirii fără să crâcnească, fără să arate ca ar ști mai bine să orânduiască lucrurile, fără să facă caz vreodată de dependența ei nobilă. Fața îi strălucea toată de bucurie, iar în suflet avea multă cucernicie și cumințenie.

La moartea stareței, Sfânta Irina este aleasă noua stareță a mânăstirii de către Patriarhul Metodie Mărturisitorul (pomenit ca sfânt în data de 14 iunie) împreună cu obștea mânăstirii.

Există două episoade foarte cunoscute din viaţa Sfintei, ele fiind reprezentate frecvent şi în icoanele sale. Primul se referă la faptul că într-o noapte, la rugăciune, Sfânta Irina a fost surprinsă pe furiş de o călugăriţă cum se ruga ridicată în aer la aproximativ un metru înălţime. Cei doi chiparoşi din faţa ei îşi înclinau coroanele, şi le-au ţinut astfel până când, la sfârşitul rugăciunii, Irina i-a binecuvântat.

Al doilea fapt neobişnuit se referă la un cadou pe care Sfânta Irina l-a primit din Rai.  Într-o zi a venit un marinar, care i-a adus trei mere. El le dobândise de la un bătrân din Patmos, care putea să meargă pe apă. Bătrânul însuşi s-a recomandat a fi „Sfântul Ioan Teologul din Rai”, şi i-a mai dat alte trei mere, pentru patriarhul grec din vremea aceea. Cele trei mere erau cu adevărat minunate. Primul măr l-a mâncat ea însăşi, de-a lungul a 40 de zile, fără să guste nimic altceva. În acest timp, o mireasmă nespusă s-a răspândit în toată mânăstirea. După aceea, în Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor, stareţa Irina le-a dat al doilea măr călugăriţelor, după Sfânta Împărtăşanie, iar al treilea măr l-a mâncat Sfânta, înaintea morţii.

Nenumărate minuni s-au petrecut atât în timpul vieţii Sfintei Irina de Hrisovalantou, cât şi după moartea ei. În prezent există mai multe biserici şi mănăstiri ridicate în cinstea ei, dar şi multe icoane făcătoare de minuni ale Sfintei Irina. Un paraclis în cinstea Sfintei Irina a fost ridicat pe muntele Olimp, lângă mănăstirea Sfântului Efrem Sirul, iar lângă el maicile au plantat o tuie, în amintirea chiparoşilor care s-au închinat Sfintei. Fără ca nimeni să altoiască tuia, aceasta s-a transformat în măr fructifer, iar maicile împart aceste mere pelerinilor, ca fructe ale Sfintei.

Cele mai multe minuni au loc cu femeile care nu pot avea copii, precum Eleni Siafaka din Egaleo care s-a învrednicit să nască dupa patru ani de căsătorie. Iată ce scrie ea însăși: “Sfânta mea Irina Hrisovalantou, am venit astăzi ca să-ți multumesc pentru copilul care s-a nascut datorită ție. Ani intregi am alergat pe la doctori în speranța că mă vor vindeca și că vom putea, soțul meu și cu mine, să avem un copilaș. Îndată ce te-am cunoscut și am primit mărul de binecuvantare și m-am uns cu credință cu uleiul sfințit am rămas în scurt timp însărcinată. Am născut o fetiță pe care am făgăduit ca o voi boteza cu numele tău. De aceea am venit ca să îți mulțumesc pentru minunea întâmplată și ca să te rog să ne vii în ajutor mereu, mie și familiei mele, scăpându-ne de toate primejdiile”. (minune preluată din cartea “Viața și minunile Sfintei Irina Hrisovalantou, Ed. Egumenița, 2010, p. 61)

4 gânduri despre “Viața

  1. Va multumesc foarte mult pentru oferotul si daruirea cu care ati creat acest blog pentru Sfanta Irina din Hrisovalant. Aveti cumva un acatist al Sfintei? Sfanta Irina sa va tina mereu in paza si sa se roage pentru dumneavoastra.
    Domnul fie laudat pentru toate darurile.
    Anca

    1. Ce bucurie sa gasesc acest mesaj! Multumesc mult pentru ganduri. Domnul sa va aiba in paza si pe dvs. si Sfanta Irina sa ne bucure.
      Cu blogul sunt la inceput de drum, dar comentariul dvs. ma indeamna sa merg mai departe. Am acatistul in format fizic si intentionez sa-l postez cat mai curand si pe blog. Cum ati aflat de Sfanta Irina, daca imi puteti spune?
      Bucurii de la Domnul.

  2. Va felicit pentru crearea acestui blog dedicat Sfintei Irina;sunt impresionata de viata si minunile sale;mult succes si mergeti inainte!!Cu siguranta, de acolo de sus,ne va ajuta permanent Sfanta mea preferata-Irina din Hrisovalant!!!

Lasă un comentariu